Franta
Dupa cateva incercari nereusite, am ajuns intr-un final in Franta, trimis de scoala la un stagiu de practica de 3 luni. Vestea plecarii m-a bucurat enorm, eu visand de mult sa vizitez si alte tari, asta pentru e descoperi si alte lumi, alte civilizatii, alte locuri incarcate de istorii. Cel care a fost tot timpul alaturi de mine, si la bine si la greu, si la mici si la bere, a fost Paul. J)). Ne-am facut deci bagajele si am asteptat. Doar doua genti am avut la mine. Zic doar doua pentru ca fetele care au plecat si ele aveau cel putin cate 3. Plus posete si plasa cu mancare. Drumul lung, nu gluma. Cu cateva zile inainte de plecare, un baiat a fost refuzat. In ajun, inca o fata a aflat vestea rea cum ca nu poate pleca din Romania. Ne rugam sa treaca timpul mai repede pentru ca nu cumva sa ramanem si noi acasa. Eu cu Paul ne-am ocupat de bilete. Si aici au fost probleme, banii fiind trecuti in alt cont. Dar a venit ziua cea mare. Si calda. Am luat tramvaiul 5 si am ajuns la Gara Mica, unde mai erau cativa. Am asteptat vreo 2 ore, am incarcat bagajele si pe la 6 am plecat. Lacrimi multe pentru fete, bucurie maxima pentru baieti. Drumul o sa vi-l povestesc in alt articol. Am plecat joia si am ajuns vineri pe la 2 jumătate. Trebuia sa ne astepte cineva de la Gifop, insa am fost abandonati in fata garii Mulhouse. De-abia peste o ora a venit cineva si a anuntat fiecare patron sa vina sa ne ia. Pe la 5 a venit si al nostru. Avea un Land Rover Discovery T5 frumos de tot. M-am urcat in fata, Alina in spate si am demarat spre Hirtzbach. Am schimbat cateva vorbe si dupa vreo 15 minute am ajuns in fata hotelului-restaurant. Nici nu banuiam ce era inauntru. Am pasit in casa. Acolo, printre gramezi de lemne si de pietre ne asteptau 2 doamne :Delphine Midou, patroana si inca o Delphine, o fosta angajata a hotelului. Viitorul loc de munca al nostru era in reconstructie. Patronii au schimbat total fata restaurantului. Apropo, pe patron il cheama Jean-Luc Wahl, un alsacian pur-sange. Am inteles in acel moment ca mai trebuia sa asteptam pana cand urma sa servim in sala sau sa spalam vase. Sambata si duminica am avut program de voie. Duminica a fost ceva mai special, noi plus patronii plus copilul lor, Maxime, imbarcandu-ne in kat-kat si plecand spre St.Louis, un oras aflat pe 3 granite: Franta, Germania si Elvetia. Acolo am fost pe malul Rinului, am facut poze. A fost fain. Pe drumul de intoarcere am ajuns la un kartodrom, unde am petrecut vreo jumatate de ora. Am facut apoi cunostinta cu Hirtzbach, vizitand tot ce se poate. E doar un sat de 1200 de oameni, linistit, calm, fara ca ceva sau cineva sa sparga starea de fericire latenta existenta acolo. Poate doar copiii de la gradinita de acolo, care se zbenguiau in voie. Patronii ne-au dat 2 biciclete cu care am batut sute de km in cele 3 luni. Am mers si in Altkirch, cel mai apropiat mare oras de noi. E acolo o sosea faina care tot urca, iar din varful orasului ai o priveliste incredibil de frumoasa. Plus ca exista tot acolo Lidl, un magazin destul de ieftin. Dar gata cu distractia.
Luni ne-am pus pe munca. Am carat materiale de constructii, am spalat pe jos, am vopsit garduri si porti si bare de metal si usi, am curatat garajele, am sters praful, am facut ordine in atelier si in pivnita cu vinuri. De fapt am facut de toate, incercand sa-i ajut cat mai mult pe patroni, care au capatat incredere in mine. Incepeam dimineata la 9, mancam pe la 12-1, pauza vreo jumătate de ora, apoi munca pana pe la 4-5, cina pe la 7-8 si apoi la Tv sau in camera, unde ascultam la radio muzica. Am avut o camera frumoasa, linistita, amplasata pe partea opusa strazii. Ce m-a deranjat a fost o pereche de porumbei care ma trezeau dimineata. In rest, aveam un pat mare, moale, un dulap incapator, dus in camera, chiuveta, tot ce aveam nevoie. Televizorul era intr-o alta camera, unde erau 2 fotolii si o canapea. Din acea camera se intra pe o terasa faina, pe care stateam si ma uitam la masinile ce treceau pe acolo. Foarte multe femei ce erau la volan am vazut pe acolo. Si ce masini conduceau!! Se apropia deschiderea restaurantului, programata pe 11 aprilie. In duminica de dinainte a fost o aniversare, mica, atunci facand oarecum o repetitie la ce urma sa fie de vineri. Timp de aproape o luna a fost o vreme superba, fara pic de nor pe cer. Cu o zi inainte de deschidere, insa, a nins. Patroana era distrusa. Insa tot in acea zi, a iesit un soare minunat si a dus toata zapada.
A venit si ziua de vineri. Marea deeschidere. Acolo trebuie sa suni la telefon sa-ti faci rezervare. Totul este calculat. Nici nu mai stiu cati oameni au venit in prima zi. Oricum au fost si persoane din Hirtzbach (deh, curiozitatea) dar si din localitatile apropiate, plus elvetieni. Sa va zic care era rolul meu. Cand aparea omul in restaurant, era invitat la masa si apoi era intrebat ce bautura serveste ca aperitiv. Ei bine, eu eram cel care prepara aperitivul (faceam cocktailuri sau turnam bere, vin, suc in pahare) si il ducea in sala la omul respectiv. Mai trecea un timp si intram iara in actiune. Cand era servit felul intai, omul cerea vin. Eu il aduceam din pivnita si daca era alb, il bagam in frapiera cu gheata, iar daca era rosu, il puneam pe o tava si il duceam pe o masuta apropiata de masa celui care l-a cerut. La inceput patroana era cea care destupa sticlele in sala. Dupa un timp (de acomodare), am fost eu cel care se ocupa cu asta. Usor-usor am inceput sa cunosc toate vinuri (sau macar 89 %). De fiecare data cand paharul era gol, ma duceam la masa si turnam vin. Cel mai al dracu e cel rosu, ca se cam duce pe fata de masa. Odata, dupa un serviciu, m-a luat patroana in sala si mi-a aratat petele de vin de pe mese. Parca fusese nu stiu ce batalie acolo. Insa m-am mai perfectionat de atunci. La sfarsitul mesei, oamenii erau intrebati daca servesc cafea sau ceai. Eu faceam cafeaua sau ceaiul si le duceam in sala. Aaaaaa, sa nu uit partea cea mai nasoala a muncii. Tot eu eram cel care trebuia sa spele paharele din sala. Spalatul ca spalatul, dar stersul ma omora. Am sters mii de pahare, am si spart vreo 30. Riscurile meseriei. Oricum erau al dreacu de fragile paharele lor. Programul se schimbase acum. Incepeam tot la 9, puneam in ordine office-ul (asa se numea locul meu de munca), mai ajutam prin sala, la 11 mancam, apoi ma imbracam la 4 ace, pranzul pana pe la 3-4-5, pauza, mancam la 6, apoi cina de la 7 pana la 11-12-1. Orele la care se terminau serviciile variau. Erau zile cand la 11 eram in camera, iar altele cand la 1 jumătate de-abia plecau ultimii clienti. Lunea era inchis restaurantul, iar inca o zi din saptamana eram liberi. Nu m-am plans niciodata de conditiile de munca, ar fi fost si culmea. Insa o data i-am zis patroanei, intr-un moment de enervare al ei, ca nu am decat 2 maini si 2 picioare. Era nervoasa ca nu ma miscam repede. (Repede la ei e diferit de repede de la noi.) In rest, au fost oameni de treaba. De multe ori m-a cinstit patronul cu o bere, patroana cu un vin. Am luat masa cu ei lunea, cand era liber. A facut odata patronul o mancare de ton incredibila, voiam sa mai mananc vreo 5-6 portii. J. Banii ne-au fost dati la timp, nu aveam de ce sa ne plangem. La inceput lucram 14-15-16 ore, insa asta doar primele 3-4 zile. Apoi totul a intrat in normal, pe masura ce pricepeam si noi ce trebuie sa facem. Am amenajat apoi si terasa de sus, de langa sala mare. Inca vreo 15 persoane incapeau acolo. In plus, mai era si o sala mai mica, unde se tineau diferite reuniuni, comuniuni, conferinte. De munca a fost destul, insa ne-am descurcat. Duminica era nebunia de pe lume. Sala mare era plina, in ultima vreme si terasa se umplea, plus ca era cate o reuniune in sala mica. Am avut intr-o duminica vreo 75 de persoane in tot restaurantul. Poate mai multi.
Cand eram liberi mai mergeam prin Mulhouse, cu Gaetan. Alina a fost la EuropaPark. Lunea dinaintea plecarii am mers la Strasbourg si la un restaurant de langa Strasbourg, pentru a cheltui banii stransi din bacsis. Se stransesera vreo 800 de euro. Am facut vreo 2 ore si ceva pana la acel restaurant, insa a meritat. Era plasat intr-o zona mirifica, aproape ascunsa, plina de verdeata. Patronul de acolo era prieten cu M.Wahl. Am ales fiecare meniul de 85 de euro, am papat vreo 6 feluri de mancare, plus aperitiv. Eu am fost cel care a ales vinul alb pentru primele 2 feluri. Tuturor le-a placut. Eu nu am mancat carne de oaie. Cand am vazut ce oase erau in farfurie…Desertul a fost delicios. Aveau aia o chestie faina acolo. Cum intram spre sala de restaurant, era decupata o portiune din podea si pusa sticla, iar jos se vedea pivnita cu vinuri. In plus, in salonul pentru fumat erau canapele plus statia de amplificare audio. Ceva deosebit, pe care vor patronii sa-l faca si la Hirtzbach. Oricum, ei doi au planuri mari cu hotelul-restaurant. Peste 2 ani o sa se deschida si hotelul, unul de 3 stele. Poate ajung si eu sa petrec o noapte pe acolo. Mai mult nu-mi permit. J. Dupa pranzul acela, ne-au lasat patronii in Strasbourg, cu masina lui Gaetan. Am baut o bere, ne-am dus intr-un parc fain, am facut poze, am cautat apoi masina vreo 10 minute si am plecat spre casa. Ne-a prins o furtuna pe drum, am oprit la un McDonald’s, am papat ceva, iar am facut poze si am ajuns pe acasa pe la 10. Am stat cu patronii un pic si la somn. Asteptam cu infrigurare sa ajung acasa. Patroana mi-a propus sa raman acolo, ca-mi da 850 de euro. Insa eu aveam de dat licenta, plus ca trebuia sa intru in tara dupa 3 luni. Insa mi-au zis sa revin si sa fac o scoala de sommelier (adica baiatul cu vinurile) si sa lucrez la ei. Poate anul asta nu voi merge (din cauze obiective), insa la anul sper sa-i revad. Asta a fost pe scurt Franta. Acu trebuie sa iau la rand persoanele care mi-au fost alaturi 3 luni de zile.
Madame Midou este o fire energica, plina de viata, foarte hotarata, stie ce vrea si vrea multe de la angajati, doar sunt banii ei in joc. Ea se ocupa de problemele administrative, ca sa le zic asa, din hotel. Ea facea rezervarile, organiza reuniunile, lucra cu furnizorii, angaja personalul, servea in sala, avea grija de Bebe. Imi amintesc cu placere de o seara cand, desi era obosita, mi-a propus sa facem o degustare de Tokay Pinot Gris. Am invatat un pic din ceea ce trebuie sa faca un sommelier. Insa sunt mult mai multe de aflat. E destul de dura, insa daca ajungi sa o cunosti, o sa fie un om de nadejde, care ar face multe sa te ajute. Ea e modelul femeii moderne. Sa nu uit, imaginea care mi-a ramas in minte este cea in care Madame impingea cu foc masina de tuns iarba, ea fiind in pantaloni scurti si tricou.
Monsieur Wahl a fost prima persoana franceza cu care am vorbit. Isi aducea aminte la plecare ca una din primele intrebari pe care i le-am pus a fost cat costa masina si nu stia ce sa creada. L-am speriat un pic.J. Domnul Wahl se ocupa de bucatarie, atat de prepararea felurilor de mancare cat si de aprovizionarea cu tot ce era necesar acolo. Plus ca era cel care repara orice se strica in casa. Avea un atelier utilat cu tot ce era nevoie. Este Maitre Cuisinier de France, cea mai inalta distinctie a unui bucatar. Excelent organizator, are cunostinte printre oamenii importanti ai zonei. Numele sau impune respect, vocea lui hotarata impune liniste. Am mai avut mici clinciuri insa relatia cu dumnealui a fost deosebita. A facut eforturi pentru a ma putea reintoarce acolo. Sper ca acestea sa se concretizeze. Cel putin in ultimele 4-5 saptamani s-a purtat incredibil de frumos cu mine. Imi amintesc si acum serile cand, dupa serviciu, stateam cu M. Wahl si cu Madame si beam un paharel de coniac sau o sticla de sampanie si vorbeam despre Romania sau despre Ferrari. FORZA FERRARI!!! M. Wahl este ferrarist ca si mine. Doamnei Midou ii placea mult fotbalul, fiind fana Auxerre.
Bebe, pe numele sau Maxime, ne mai scotea uneori din starea de somnolenta prin rasul lui dulce si prin tipete, atunci cand ramanea singur intr-o camera sau in parculetul lui plin de jucarii. Cand mai mergeam pe undeva cu masina, el era prezent. Dormea tot drumul. A spart cateva pahare, a fugit prin sala plina de oameni, insa e o minunatie de copil. Si eu ma mai jucam cu el si il mai gadilam. Radea pana cadea in fund. Sper sa-l revad.
Gaetano este cel mai apropiat prieten din Franta. El a venit acolo cu cateva zile inainte de deschidere si a fost cazat in camera de vizavi de mine. In fiecare dimineata venea si ma trezea. Cu el ma uitam miercurea seara, cand apucam, la un serial fain de tot , „24”, sau la meciuri sau la diferite emisiuni. Cu el am fost la Carefour, un imens magazin in care gaseai de toate, de la pizza la cutie pana la robinete si DVD-uri. Pai daca va zic ca erau 50 de case de marcat…Intr-o zi erau expuse acolo mai multe masini. L-am luat pe Gaetano si ne-am holbat la Volvo sau MG sau Fiat. Tot de acolo ne-am luat o data 24 de sticle de Stella Artois, pe care le-am devorat in cateva zile. Sticlele erau de 250 ml. Ii placea si lui berea la nebunie. Cea mai tare faza a fost cand am mers la „Le Phare”, o discoteca imensa din Altkirch. Inainte de asta am fost la un club „Oasis”, unde am luat 2 „girafe” de bere si am ascultat muzica, cantata live de o trupa. Ajunsi la discoteca, am intrat intr-o sala (in total erau 3), am baut un cocktail inclus in cei 17 euro cat era intrarea si apoi ne-am pus pe dansat si pe privit. De la un timp a disparut Gaetano. Pe la 3-4 ne-am hotarat sa plecam si sa-l cautam. Cand acolo el era rupt de beat in masina lui. Am ajuns acasa si l-am dus in camera. Aveam noroc ca a doua zi era luni, ziua libera. A dormit saracul Gaetan pana la 5 dupa-amiaza. Tot cu el am fost pe la Mulhouse, am vizitat magazinele, am mers pe la Maria, care nu era acasa. Gaetan e fan Marylin Manson, desi pare un baiat linistit. E insa un tovaras de incredere, care iti da orice daca ii ceri. Cand am plecat de acolo i-am lasat sapca mea de pescar. A fost foarte incantat. Era foarte nedumerit cum de la noi e doar 3 euro un CD, iar la ei e 20. Daca mai ajung acolo o sa-i duc cateva CD-uri cu muzica de-a lui. Am avut noroc cu el ca avea casetofon cu CD, avea Alina niste CD-uri cu manele si am mai ascultat si altfel de muzica, nu doar frantuzeasca.
„Prso” a fost un baiat tare sufletist, pus mereu pe distractii. Era sef de bucatarie, sub M. Wahl. El ne-a dus la discoteca, unde am avut locuri rezervate. A lucrat vreo 10 ani la Nisa, apoi in Monaco. De acolo si pasiunea lui pentru Prso sau Giuly sau Shaba. Nu era serviciu in care sa nu radem de nebuni prin bucatarie. Din orice motiv. Prso mergea si cu patronul la Carrefour pentru a-l ajuta la cumparaturi. Era distrus ca se trezea dimineata la 6. Isi facea superbine treaba, era un perfectionist. Mai striga la Lionel sau la Gaetan, insa totul se termina cu zambetul pe buze.Tot timpul avea cate o gluma de spus. Avea un simt al umorului extraordinar si o maturitate desavarsita. Se vedea ca a umblat la viata lui. A avut o relatie buna cu patronii, pana cand s-a produs un scurt-circuit. Si nu stiu de ce. A parasit restaurantul cu vreo 2 saptamani inainte sa plecam noi. Astfel din cei care au inceput in aprilie, acum mai e Gaetano. Si patronii.J.
Lionel nu a stat decat o luna la noi. El era patiser. De cate ori aveam ocazia mergeam pe la el pe la patiserie, poate prindeam ceva dulce. Pus tot timpul pe glume, Lionel m-a ajutat un pic cu dorul de casa, cand m-a dus la el acasa. Avea Internet, asa ca am stat un pic pe mIRc si am dat cateva mesaje de pe net. Tot atunci am luat de la el cateva CD-uri cu Oasis si cu Metallica si cu Cypress pe care le-am ascultat cand aveam timp liber. Dar mi le-a lasat doar o saptamana. La el am ajuns in cateva minute, drumul fiind parcurs cu o viteza medie de vreo 120 de km/ora. Merge ca nebunul. Tocmai isi cumparase un Citroen Saxo din 2001. Super. Am facut si cu el o poza. E la Alina, sper s-o capat. Pacat ca a stat asa putin la restaurant. In locul lui a venit Cristophe, care a fost angajat doar pentru vreo 2 luni. Baiat de treaba, insa nu ne-am intersectat de prea multe ori. Facea niste deserturi faine de tot. Cu el ne chinuiam sa facem sa mearga o chestie de emisie-receptie, sa nu mai tot urlam prin bucatarie : Patissieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeer!!! Intr-un final am rezolvat-o.
Din echipa mai facea parte si Delphine, cea care ne-a intampinat in prima zi. Ea cunostea cea mai bine cladirea si tot ce se afla in ea. Se ocupa cam cu tot ce se putea. De la calcatul lenjeriei si al fetelor de masa, pana la spalatul vaselor si al toaletelor. Muncea ca o nebuna. La inceput se comporta ca o sefa fata de noi, insa apoi si-a revenit. Avea un Renault Super5 la inceput. Inainte ca noi sa plecam si-a luat si un Twingo. De aici si porecla pe care si-a capatat-o. Cand vedeam ca se apropie, ii ziceam lui Gaetan ca vine Twingo. In sambata in care am plecat mi-a cerut adresa zicand ca o sa-mi scrie, insa pana acum nu a aparut nimik. Mai astept.
Nu pot s-o uit pe Marie-Claude. Ea a venit ca servitoare in sala, care insa avea o scoala pentru asta, fapt pentru care era sefa Alinei. Multi sefi. Am fost rau cu ea cand i-am pus porecla „Monstrul”. Radeam ca nebunii in bucatarie cand aparea si ne zambea cu dintii ei cu care speria copiii. Nu ne puteam abtine. Au fost momente super in bucatarie cu Gaetano, „Prso” si Lionel. Ea era cazata in camera de vizavi de Alina si langa Gaetano. Il avertizam in fiecare seara pe Gaetan sa fie atent sa nu vina bau-bau pe el si sa-l pape.J.Dar nu a rezistat nici ea prea mult. A fost de coma momentul cand a plecat. Ne-a adunat patronul pe toti intrt-o sala si ne-a zis intrebat cine vrea sa plece si cine vrea sa ramana. Lionel a plecat, Marie-Claude voia si ea, dar ii stateau vorbele in gat. Nu putea sa zica nimic. Pana cand s-a uitat patronul la el si a intrebat-o pe un ton dur. Mai ca lesina acolo. A baiguit un DA si a plecat. A mai venit o data dupa salariu si de atunci nu am ma vazut-o. Nu ca mi-ar fi dor.
Cam astia am fost in Franta. O alta persoana ce mi-a ramas in minte a fost primarul din Altkirch care tot manca la noi. A aflat nu-stiu-cum ca vom pleca si cand si-a terminat masa, ne-a salutat pe amandoi si ne-a urat sa revenim. E de treaba. Tot in restaurant am avut intr-o seara 5 francezi care aveau o firma la Buzias. Erau foarte veseli, curgea vinul la masa lor.
Daca imi mai amintesc de cineva o sa scriu, fiti fara grija.